Turismul rural sau agroturismul este practicat în toată regiunea, fiind o zonă cu potenţial natural şi etnografic ridicat. Vizita la gospodăriile şi stânele sătenilor aduce în rândul turiştilor farmecul tradiţiei conservate cu mare atenţie de-a lungul deceniilor. Degustările produselor specifice locului răsfaţă orice gurmand, la cote maxime. Meşteşugurile păstrate şi practicate cu mare grijă încântă ochiul iubitorilor de artă şi frumos. Zona oferă de asemenea posibilitate iubitorilor de pescuit și vânătoare să practice aceste activităţi sub supravegherea unor profesionişti.
Păstrarea obiceiurilor și transferul către tinerele generații sunt asumate de o suită de ansambluri folclorice. Dintre acestea Ansamblul Codrișor înființat în anul 1969 la Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița este câștigător al marelui premiu „Colierul de Aur”, la Dijon, în Franța(1985) și al multor alte premii naționale și internaționale.
Bucătăria tradițională, deosebit de gustoasă, este puțin pusă în valoare în restaurantele din regiune , însă bine păstrată. Printre cele mai apreciate produse tradiționale și culturale sunt: brânza de bărbânța și laptele acru, cașcavalul afumat și slănina fiartă din Zagra, laptele crud de oaie și brânza frământată de oaie, povila de Bîrgău, țuica și rachiurile de prune și alte fructe, zacusca cu ciuperci, murăturile diverse, blezdruga, tocănița, sarmalele locale, cozonacii și multe alte bunătăți care dau și gust specificului diverselor zone ale județului.
Pietrăitul și lemnăritul sunt ocupații tradiționale în zonă. Valea fără legături rutiere de trecere a munților păstrează o arhitectură tradițională autentică, poate cel mai bine păstrată din Ținutul Năsăudului. Podurile acoperite de la Ilva Mare și Ivăneasa, ultimele dintr-un șir al unei arhitecturi care îmbină ingineria cu arta, în structuri rarisime pentru Transilvania și Europa, pot să-i încânte pe cei care apreciază originalitatea și ineditul.
MAIALUL sărbătoarea portului, cântecului şi jocului năsăudean
De peste un secol, elevii şcolilor năsăudene, sărbătoresc în frumoasa lună a florilor, „Maialul” care a devenit o sărbătoare tradiţională a elevilor şi a întregii populaţii a oraşului, prin care, în prezent se pune în valoare portul, cântecul şi dansul năsăudean şi someşan.
Originea acestei sărbători a primăverii are un puternic substrat istoric, patriotic şi naţional, fiind legată de aniversarea Adunării de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din 3/15 mai 1848, când mulţimile adunate acolo au strigat într-un glas: „Noi vrem să ne unim cu ţara !” Şi cum se putea sărbători mai bine şi fără a atrage vigilenţa autorităţilor în vremuri de restrişte decât printr-o serbare populară.
Această sărbătoare se ţinea iniţial în Dumbravă, în partea vestică a Năsăudului spre a se feri de ochii autorităţilor.
Acolo se adunau elevii şi profesorii după ce defilau în costume populare, în frunte cu fanfara şi sărbătoreau în linişte acest măreţ eveniment istoric
PORTUL
Tezaurul folcloric impresionează prin bogăție și diversitate. Se păstrează vii tiparele arhaice în arta poetică și linia melodică. Bistrița-Năsăud constituie o zonă etnografică de excepție în spațiul românesc prin valorile folclorice, ale artei populere de înaltă măiestrie și rafinament care se moștenesc nealterate de milenii.
Lumea arhaică rurală a primit influențele occidentale în perioada fastuoasa a barocului occidental, iar influențele acestea se citesc și printr-o opulență căutată a costumului popular. Mâneca largă și cămașa lungă bogat ornamentată prin cusături trebuie să exprime statutul superior al beneficiarului.
Costumul tradițional bărbătesc este alcătuit din cămașă albă din bumbac/cânepă, până la genunchi ,pantaloni albi din in/cânepă/lână iar în picioare cizme sau opinci , curea lată din piele, pieptar sau suman de iarnă. Pe cap bărbatul poartă clopul cu pană de păun, în timpul verii, iar în timpul iernii cușma.
Clopul cu pana de păun este podoaba specifică portului năsăudean ,unic în lume. Acesta a fost făcut pentru prima dată în localitatea Salva și treptat a fost preluat ca element al costumului popular pe Valea Sălăuței și Valea Someșului. Clopul este confecționat dintr-o stofă de culoare neagră pe care este șezată o roată, un evantai din pene de păun, legate între ele cu ceară și puse pe mai multe straturi. Fiecare clop poate avea, trei, cinci sau șapte rânduri de pene, iar numărul lor exprimă bunăstarea familiei din care provine feciorul respectiv. Pentru un clop cu mai puține rânduri sunt necesare 100 de pene, iar într-unul cu șapte rînduri încă câte 600-700, ceea ce înseamnă că trebuie adunate penele de la 7 păuni. Istoricii presupun că ideea împodobirii clopului obișnuit cu pene de păun ar proveni de la modelul coifului roman care avea la baza calotei ornmente din pietre prețioase ori semiprețioase, continuate cu o creastă (crista) longitudinală în care se fixau pene colorate, în funcție de natura armei și a gradului militar. După culoarea și forma penajului, ostașii puteau fi recunoscuți ușor în orice împrejurare.
Costumul femeilor este format din poale lungi până la glezne,peste care se așează doua pânzături,în față și în spate, fixate cu o cingătoare, bluză albă, plină de mărgele colorate și cu motive florale(cept), pieptare de piele de miel, năframă și opinci(iarna) sau pantofi și sandale. Peste costum, în timpul iernii, se poartă cojocul din piele de oaie sau zechelul(un fel de palton negru, uneori colorat, țesut din lână).
ISPAS
Sărbătoare populară cu dată mobilă (ziua de joi, din a şasea săptămână după Paşte), dedicată personajului mitic cu acelaşi nume. Ispas ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. Întrucât ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei bine dispuşi de ziua acestuia. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă.
Asemănător marilor sărbători de peste an, la Ispas se se taie părul din vârful cozilor la vitele cornute, se ţineau renumitele târguri şi nedei.
La Ispas abundă obiceiurile şi practicile magice legate de cultul morţilor: pomeni, ospătarea sufletelor morţilor care plutesc în aer, în drum spre cer, curăţirea şi împodobirea mormintelor cu flori, frunze şi ramuri de paltin, pomenirea morţilor. Formulele de salut în ziua de Ispas sunt, sub influenţa creştinismului: „Hristos S-a Înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“.
În noaptea şi ziua de Ispas se efectuează numeroase obiceiuri şi practici magice de apărare: culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor plantelor apotropaice de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, sunatul din buciume să nu se prindă farmecele şi să alunge relele, încingerea peste mijloc (brâu) a fetelor şi femeilor cu leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrande bogate, vrăji şi descântece.
Ziua de Ispas este hotar pentru diferitele activităţi economice: se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane, se însemnează mieii prin crestarea urechilor (cu unele variante locale, sărbătoarea este cunoscută pretutindeni în România).
