IULIU HOSSU
Nãscut în 31 ianuarie 1885, comuna Milaş, jud. Bistriţa-Nãsãud – mort la 28 mai 1970, Bucureşti.Se naşte într-o familie de tradiţie preoţeascã, amândoi pãrinţii greco-catolici, tatãl loan Hossu preot, mama Victoria n. Mãriuţiu. Este al treilea între cei şase bãieţi; face şcoala elementarã confesionalã din satul natal. Merge la gimnaziul lutheran german din Reghin unde parcurge trei clase. Aici învaţã inclusiv limba maghiarã si parţial latina.
Trece în clasa a IV-a la Gimnaziul romano-catolic dinTârgu Mureş, însuşindu-şi alte limbi clasice şi moderne. La gimnaziul superior greco-catolic românesc din Blaj, în anii 1900-1904, face clasele V-VIII; îl are coleg pe luliu Haţieganu.
Terminã cu calificativul “matur cu prestaţiune eminentã”, şi este trimis la selectul institut confesional Colegiul de Propaganda Fide din Roma. La capãtul studiilor de 6 ani, este hirotonit preot celib pe viaţã în 27 martie 1910 de unchiul sãu Vasile Hossu, episcopul Lugojului, întors în ţarã, e numit secretar al Episcopiei Gr.-Catolice din Lugoj, iar în 1913 trece profesor la Academia teologicã a aceleaşi Episcopii.
La izbucnirea primului rãzboi mondial pleacã preot militar la Viena cu misiunea de a “îngriji sufleteşte” pe soldaţii români din regimente şi pe cei rãniţi din spitale. Urmãtorii ani îi petrece într-un misionarism creştinesc si umanitar. Când se gãsea la Viena, în primãvara anului 1917 este ales de forurile Bisericii Greco-Catolice Române din Transilvania episcop al Diecezei Gherla39. La 21 noiembrie/4 decembrie 1917, în Catedrala Mitropoliei Blajului a fost “consacrat întru episcop” al Diecezei Gherla, în aceastã calitate stã demn împotriva furtunilor.
Semneazã Circulara nr.4344 din 26 octombrie 1918, adresatã clerului şi credincioşilor cerându-le sã nu mai recunoascã autoritatea guvernului de la Budapesta. Este primul act oficial de autoritate româneascã a autodeterminãrii si îndreptare cãtre Marea Unire. La l Decembrie 1918 este între cei 1228 de delegaţi care voteazã Unirea cu România, şi citeşte documentul adoptat în faţa mulţimilor. Face parte din delegaţia care duce Hotãrârea la Tronul ţãrii, rostind celebra propoziţie: “Pentru noi ardelenii, toate drumurile duc la Bucureşti”.
De 22 de ani este în fruntea celei mai mari Episcopii greco- catolice. În Senatul României devine apãrãtorul autoritar al confesionalismului catolic. Mutã Dieceza la Cluj şi toate instituţiile aparţinãtoare. Publicã multe lucrãri şi studii în broşuri, articole în reviste şi ziare; operã vastã neadunatã în volume. Ctitoreşte publicaţia instituţiei “Curierul Creştin”.
La post îl gãsesc evenimentele tragice ale anului 1940. Rãmâne la datorie şi neaplecat. ţine faţã terorii strãine peste români în anii 1940-1944. Dar cei mai grei pentru ierarhul şi omul acesta urmeazã. Sporeşte asuprirea greco-catolicismului dupã 1944 şi la l Decembrie (de ziua Unirii) în 1948 este scoasã în afara legii Biserica Greco-Catolicã din România. Toatã conducerea ei este întemniţatã: lagãre, închisori, domicilii forţate. Dupã 31 de ani de pãstorie episcopului i se retrag toate titlurile, distincţiile, decoraţiile şi i se anuleazã drepturile prin acte de condamnare penalã la recluziune si izolare. Astfel îşi petrece restul vieţii 22 de ani episcopul Diecezei de Cluj-Gherla.
Este cea mai lungã detenţie şi ostracizare cunoscutã din România. Cu un an îaintea morţii, trãind în exil forţat, Papa Paul al Vl-lea îi acordã gradul de “Cardinal In Pectore”, al doilea în ierarhie dupã Capul Bisericii Universale Catolice.
Academia Românã instituie dupã al doilea rãzboi mondial procedura alegerii lui. Semneazã propunerea N. Bãcescu, Dimitrie Guşti, Theodor Capidan, episcopul Nicolae Colan, Andrei Rãdulescu. Trecându-se la vot din cei 34 prezenţi la vot este contra. “Dl. preşedinte D.Guşti declarã ales MEMBRU DE ONOARE al Academiei Române pe P.S.S. luliu Hossu în sesiunea din 2 iunie 1945”.
